interviu cu Degetel

Pornind de la ce a învățat în bucătărie, Degețel a început să fie fascinat de toate lucrurile din jur, pe care încearca să le descifreze alături de prietenii săi... De la mediul inconjurător la ce înseamnă “pasteurizat” sau alte cuvinte complicate celor mici, de la a nu arunca gunoaiele pe jos până la importanța vitaminelor, de la ciudățenii despre animale și până la cum se fac nevăzute petele de cerneală, totul a devenit practic parte din “Aventurile lui Degețel”.

Reporter: Dragă Degeţel, întâi şi-ntâi, de unde-ţi vine numele? N-am mai întâlnit niciun prichindel să se numească aşa, astăzi toţi se numesc David, Luca sau cine ştie ce nume străine. Dar Degeţel?

Degeţel: Da, pe mine de fapt mă cheamă Gabriel. M-am născut primăvara şi pentru că nu-s mai mare de-un deget, mama m-a strigat de mic Degeţel. Şi, uite-aşa, toată lumea a ajuns să mă strige astfel. Mie chiar îmi place şi apoi, dacă nu ne gândim la fetiţa aia mica din poveste, sunt singurul Degeţel vorbitor pe care l-ai întâlnit, recunoaşteţi.

Reporter: Pai asta cam asa e. Si nu e singurul lucru care ma surprinde la tine. De exemplu, ca iti place sa stai in bucatarie sa gatesti. La varsta ta majoritatea baietilor au ca pasiuni masinile, motoarele sau jocurile pe calculator. Cum ai ajuns tu in bucatarie?

Degeţel: Si mie imi plac masinile si jocurile pe calculator. Doar ca nu am voie sa ma joc pe computer mai mult de o ora pe zi, mi-a explicat mama ca imi stric ochii altfel si oricum prefer sa ma intalnesc cu prietenii mei si sa ne jucam decat sa stau in fata computerului si sa ma joc singur. Iar cu bucataria a fost foarte simplu. Mami m-a tot luat pe langa ea cat isi facea treburile, sa nu ma lase singur si sa mai vorbim. Si intr-o zi imi povestea, daca facea o mancare mai exotica, de exemplu, despre tara de unde vine mancarea si cum se prepara, alta data despre o leguma, de ce e ea buna si la ce se foloseste, si uite-asa am ajuns sa stiu o multime de lucruri si sa-mi placa sa gatesc si eu. E asa de placut cand mananci ceva ce ai facut tu cu mana ta!

Reporter: Bine, dar tu ai numai 7 ani. Cum e sa fii maestru bucatar la varsta asta?

Degeţel: Foaaarte bine. Ma simt asa bine cand mergem la un restaurant, de exemplu, si cand ma uit pe meniu stiu cam toate felurile cum sunt , daca imi plac sau nu. Pentru ca mama mea chiar gateste tot felul de minunatii, nu doar ciorba si sarmale. Desi imi plac si sarmalele...

Reporter: Chiar, probabil ai deja feluri de mancare preferate. Te-ai specializat in ceva anume? Ca bucatar, ma refer...

Degeţel: Normal. Sunt cel mai mare specialist din casa in salate si clatite. Imi place foarte mult sa amestec tot felul de lucruri in salata, cum ar fi nucile sau stafidele, pentru ca mama m-a invatat ca singura regula atunci cand gatesti este sa iasa gustos si sanatos. Si mie imi place sa incerc tot felul de combinatii. Iar clatitele pur si simplu imi plac la nebunie. Stiati ca se pot face si clatite fara dulceata, asa, ca mancare, la cuptor? Eu pun in ele ciuperci sau cascaval, sa se topeasca... Mmmm, uite, vedeti, doar vorbesc despre mancare ca mi s-a si facut foame. (rade) Sau pofta... Mama imi zice ca sunt.. cum ii zice?

Reporter: Gurmand?

Degeţel: Exact. Recunosc, imi place mancarea buna. Si stiti ceva? Toti prietenii si colegii mei vin mult mai des acum de cand au mancat din sandvisurile mele de scoala.

Reporter: Asta era urmatoarea intrebare. Cum reactioneaza colegii tai la faptul ca tu stai in bucatarie cu mama? Au ras vreodata de tine?

Degeţel: Normal, doar stiti cum sunt copiii. Dar cand am facut prima oara clatite pentru Stefi si Nina, bine, ajutat de mama, au ramas masca. Si de-atunci toti ma roaga sa le fac cate ceva, sau sa ii lase mami si pe ei sa o ajute sa gateasca ceva. Am si eu o intrebare: de ce alte mamici nu-si prea lasa copiii in bucatarie? Noua ne place asa de tare...

Reporter: Cine stie, poate ca se tem ca se pot rani copiii, poate nu s-au gandit la asta inca. Dar nu-i nimic, sunt convins ca emisiunea voastra le va da idei macar catorva dintre mamici. Multumesc pentru interviu si spor la treaba.

Degeţel: Multumesc. Daca mai stati putin, cred ca e gata si mancarea. Mami, poate sta si domnul reporter la masa? Sau poate vreti sa si ajutati la gatit...